Liviu REBREANU

Activitate:
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885, în satul Târlişiua, judeţul Bistriţa Năsăud. Este primul dintre cei 13 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Lodovicăi, ambii descendenţi ai unor familii de ţărani liberi. A urmat studiile gimnaziale în Năsăud şi Bistriţa, apoi şcoala militară în Sopron.În 1906 absolvă Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta şi activeaza ca ofiţer la Gyula. În 1908 demisionează, iar în 1909 trece clandestin munţii spre Bucureşti.

Debutul literar al scriitorului este nuvelistic. Îl consemnează revista "Luceafărul", din Sibiu, către sfârşitul anului 1908, apoi, în anul următor, revista "Convorbiri critice", la Bucureşti, unde tânărul prozator se stabilise, încercând să se afirme în viaţa literară românească.

Până la apariţia primului său roman, Ion (1920), a publicat câteva volume de nuvele (Frământări, 1912; Golanii, 1916; Mărturisire, 1916; Răfuiala, 1919).

De dimensiuni restrânse, cu oameni blajini, timizi, dar cu explozii de mânie sau brutalitate, în conflictele dramatice preponderent ţărăneşti, specifice satului transilvănean, primele nuvele au fost remarcate cu destula reticenţa de opinia critică a vremii. Perseverent cu proiecte literare mari, prozatorl face gazetărie, colaborează la "Flacăra", "Rampa" şi "Universul literar", scoate, pentru câteva luni, împreună cu Mihail Sorbul, la Craiova, revista "Scena" şi, un timp, semnează Cronica teatrală la "Sburătorul" lui E. Lovinescu.

Predilecţia analitică a scriitorului începe să se contureze, pe spaţii epice mai întinse, în nuvelele care vorbesc despre efectele umane tragice, pricinuite de primul război mondial (Catastrofa, Iţic, Ştrul, Dezertor, Calvarul).

Romanul Ion este primul mare succes al lui Rebreanu. Cartea, deosebit de apreciată, primeşte Premiul Academiei Române. Reputaţia prozatoruluise consolidează, doi ani mai târziu, când scoate roamnul Pădurea spânzuraţior, în care reia motivul din nuvela Catastrofa, dar inspirat de sfârşitul tragic al fratelui său, Emil Rebreanu, sublocotenent în armata austro-ungară, executat pentru încercarea de a trece de partea românilor, în primul război mondial.

Alte romane, Adam şi Eva, Ciuleandra, Crăişorul, reprezintă preocupări, în parte izbutite, de lărgire a investigaţiei scriitoriceşti. Deosebit este însa romanul Rascoala (1932), eposul răscoalelor ţărăneşti din 1907 şi cronică a vieţii social-economice şi politice a României din preajma răscoalei.

Scrierile care au apărut dupa acel roman prezintă mai puţina importanţă (Jar, Gorila, Amândoi) remarcabile sunt însă încercările dramatice ale scriitorului (Cadrilul şi Apostolii - comedii cu puţină substanţă dramatică - şi Plicul, satiră mai viguroasăîmpotriva corupţiei administrative a unui oraş de provincie) şi articole şi intervenţiile sale în periodicele literare interbelice, reunite în volumul Amalgam (1943). A fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, preşedinte al Societaţii Scriitorilor români (din 1925) şi membru al Academiei Române din 1934 (discursul de recepţie - Laudă ţăranului român).

Liviu Rebreanu se distinge în literatura noastră prin realismul viziunii, prin caracterul social al prozei sale, prin arhitectura riguroasă, desăvârşită, în marile sale creaţii, prin "darul masiv de a creae viată".